Totul era deja despachetat, semn ca nu aveam sa plecam de curand de-acolo. Era o vila frumoasa, iar camera mea era la demisol, demisol ce avea nevoie de o renovare urgenta, dar nu imi prea faceam griji: aveam un pat si destule prize pentru electronice. Eram intr-un fel fericita, dar mintea imi era la New York, la colegii mei de-o viata. Stiam ca sunt imprastiati prin Europa, prin Australia si prin alte locuri, insa amintirile imi puneau un zambet pe buze.
Am oftat. Pe cine incercam eu sa mint? Groaznic, deja imi facusem prieteni la liceul Eleanor Roosevelt si ma gandeam cat de bine ar fi fost sa merg acolo: eram obisnuita cu uniforma, nu aveam probleme cu disciplina, decat la vreo 3-4 materii, unde chiar nu ma puteam stapani. De ce nu-l puteam convinge sa ne intoarcem?
Am privit catre unul din rafturile pline cu carti si m-am apropiat de o serie de volume: In locul unde Academia Vampirilor si Jurnalele Vampirilor se intalneau, era un plic galbui pe care l-am taiat cu o clema de par. Inauntru era o poza: mama si tata, la ziua mea de nastere de la 3 anisori, cu mine murdarita toata de tort, in care imi bagasem palmutele si aruncam in toti. Mama radea cu gura pana la urechi de fata ei, parul roscat era plin de ciocolata, iar ochii caprui radeau din tot sufletul. Tata incerca sa ma faca sa incetez, dar se alesese cu o figurina de jeleu pe pletele brunete iar in poza avea o figura ciudata, completata cu niste ochi imensi, de un albastru intens, holbandu-se la decolteul mamei, plin la randu-i de umplutura de tort.
Scena m-a amuzat, incat era prima data cand o vedeam, si nu prea realizam cum ajunsese asa ceva in camera mea, cand tocmai eu aranjasem volumele de carti pe raft. Infine, nu asta era important acum, ci faptul ca niste amintiri erau inapoi in mintea mea. Am pus poza intr-un dosar plin cu foi, si mi-am facut patul.
-Imbraca-te, Robyn, mergem la cumparaturi! spuse tatal meu intrand in camera mea.
-Unde?
-La Pull&Bear, acolo sunt haine in stilul tau.
In cinci minute eram in masina, cu centura pusa, iar tata inca nu sosise. Cand in sfarsit izbuti sa vina, nu am scapat fara o scena cum numai tata stia sa faca.
-Destul de repede,observa el.
-Am talent, nu-i asa?
-Da,doar esti fata mea,nu?
-Asa-i! raspund eu.
Pana la Macy’s, am vorbit despre cum vreau sa imi redecorez camera si de ce lucruri vazute numai la TV am nevoie. Am intrat la Macy's facand glume proaste despre cum era imbracata lumea din jurul nostru.
-Eu sunt la raionul de articole pentru barbati...daca ai nevoie de ceva, suna-ma, zise tata.
-Ok, distractie placuta, zic eu ironica stiind ca uraste sa faca "shopping"; mostenire de familie.
M-am indreptat spre prima chestie in carouri pe care am zarit-o la orizont. O camasa cu maneci scurte,in carouri bleu si rosii, care ar fi aratat fantastic pe orice creatura mai inalta de 1.70 m, deci nu pe mine: eram migniona, si desi imi gaseam haine destul de greu, era ok.
-Hey ,esti vopsita?aud eu o voce de fata din spatele meu.
-Nu...zic eu scanand-o pe fata care ma intrebase.
-Ai un par superb,zise aceasta dand sa il atinga.
Parul: motivul pentru care eram oprita la aproape fiecare colt de strada, cu vesnica intrebare "Esti vopsita?"
-Scuza-ma... dar chiar nu m-am putut abtine, zise tipa. Apropo, eu sunt Tiffany Jones.
-Eu sunt Robyn McThorn, spun eu zambind. Nu aveam de gand sa-i spun ca ma cheama si Amber, intotdeauna am evitat aceasta informatie, plus ca nimeni care stia ca ma numsc si Amber iar daca ma striga asa... nu raspundeam.
-Incantata. Esti noua in oras?
-Da, de unde sti?
-Instinctul, zambi ea ironic, cotobaind printre niste umerase. La ce liceu mergi?
-Bolton Break...cred. Tu?
-Si eu, parintii au ales.
-Eu l-am ales pe primul care era pe lista... am medie pentru toate, dar nu am vrut sa imi bat capul cu alegerea.
-Glumesti? Bolton Break e cel mai bun din toata zona. De aia au vrut sa ma trimita parintii aici, ofta Tiffany. Era bruneta, inalta, avea ochii caprui, si din cate vazusem, ii placeau hainele comode, simple.
-Inseamna ca am dat de naiba...daca e bun inseamna ca are profesori severi, mancare proasta si uniforma buna de aruncat, zic eu ingrijorata...
-Nu e adevarat, fratele meu mai mare, Sean, merge la BB. Mi-a povestit ca profesorii sunt super de treaba si in fiecare zi, la cantina au pizza, hamburgeri si deserturi proaspete...niciodata nu a purtat uniforma.
-Vedem ce ne asteapta peste 3 zile...pana atunci... stai putin, ma suna tata, zic eu scotandu-mi telefonul din buzunarul pantalonilor scurti. Da,ok...da, mi-am ales cateva haine. Da, ne vedem la casa, zic eu.
-Asa-i... om trai si om vedea.
-Trebuie sa plec, ii spun eu. Merg cu tata la alt magazin, n-a gasit costum pe masura lui, zambesc eu prietenesc.
-Paaa, ne vedem la liceu!
-Paaa!
„Bolton Break” - soptesc eu cautand informatii despre liceu pe telefonul mobil, cat tata scormonea fiecare umeras de la Barney’s.
Am gasit o recenzie pe un site de recomandari scolare "Bolton Break, un liceu dotat, luxos, ce pune accent pe responsabilizarea si pe unicitatea elevilor, Bolton Break este un liceu nonconformist, unde copii nu sunt fortati sa poarte uniforma iar orele de curs se tin intr-o maniera relaxanta, ajutand astfel memorarea intr-un mod ingenios.
Bolton Break se intinde pe o suprafata de cca 10.000 m², avand 5 corpuri cu diferite clase, pentru varste variate. Cele 5 corpuri au gradini, loc de joaca si loc de odihna.
-Pare inchisoarea perfecta! gandesc eu cu voce tare.
-Ce ? Care inchisoare? intreba tatal meu apropiindu-se cu un costum negru si cravata rosie.
-Liceul...
-Acum nu mai poti da inapoi...l-ai ales, e aproape, nu te mai muti de-aici, zice tata.
-Hai nu zau? Punem pariu ca daca vreau ma duc oriunde din prima zi, si te si conving?
-Pariu! Daca nu iti place aici, nu ma intereseaza. Aici ramai pana il termini.
Nu il inteleg; stie ca mie imi iese tot ce imi pun in minte, dar totusi se incapataneaza atat de tare ca nu o sa o faca... nu va rezista crizelor mele adolescentine... mai ales ca niciodata nu a stiut cum sa procedeze cand eram suparata. Mereu,atunci cand ma vedea ca plang, pleca de langa mine si imi facea un Frappucino, crezand ca imi trece...
Ei bine, niciodata nu mi-a trecut.
Ne-am urcat in masina, un Buggaty Veyron rosu si negru si am pornit spre casa. Ca intotdeauna, m-am urcat in fata, dar nu i-am mai spus nimic tatalui meu, care din cand in cand imi mai arunca priviri de catelus spalat sub coada cu acid sulfuric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu