Am crescut pe un pat de spital. Copilăria mea, ca cea a multor altora, a
fost marcată de vizite nenumărate la spitalul de copii, uneori de câteva ore,
alteori de zile la rând. Am realizat din fragedă pruncie că am nevoie de un
refugiu, un adăpost care să mă îndepărteze de răcoarea spitalului, şi am găsit
prima soluţie în revistele cu prinţese pe care mama mea, cu dragoste, mi le
cumpăra la fiecare salariu. Am început să citesc fluent la vârsta de 4 ani,
căci nu aveam altă ocupaţie decât să învăţ să mă ascund în poveşti. Cuvântul
mi-a fost acoperişul, propoziţiile zidurile, paginile ferestre, iar cărţile
lumina.
Am citit seria de cărţi Goosebumps de la librăria centrală în clasa a doua,
apoi am savurat basmele copilăriei, ale lui Petre Ispirescu, alături de
povestirile lui Ion Creangă. Am citit 'Amantul Doamnei Chatterley' la 11 ani fără
să înţeleg prea multe. De crăciun ceream serii întregi de cărţi precum ‚Jurnalele
Vampirilor’, ‚Micuţele mincinoase’ sau ‚Vampiri Sudului’ şi mă refugiam în ele ca
un copil ce se ascunde sub o pătură ca să se protejeze. Le-am citit pe toate
acestea odată cu ‚Lolita’, şi cu ‚Jane Eyre’, şi nu am încetat o clipă, crescând,
să cred că motivul vieţii mele este să înţeleg emoţiile pe care autorii
încearcă să le pună în ordine între coperţile unei cărţi noi. Am terminat seriile ‚Divergent’,
‚Jocurile Foamei’ şi ‚Labirintul’ dorindu-mi cu ardoare să pot să ajung să fiu
eroina propriei mele vieţi, apoi am trecut la memoriile de război ale lui Anne
Frank, la ‚Bibliotecara de la Awschwitz’, la ‚Do the birds sing in hell?’ şi am
plâns pentru cei care au supravieţuit ca să îşi spună povestea.
Datorită cărţilor am supravieţuit şi eu, protejată, încurajată, şi
motivată să încerc să îmi scriu propria poveste.
▲▲▲▲▲▲▲▲▲▲
Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu